Reconectat

Reconectat


Episodul 2: Catinca Drăgănescu despre evoluția percepției corpului

July 21, 2020

La sfărșitul lui septembrie 2019 am avut această conversație cu buna noastră prietenă, regizoarea Catinca Drăgănescu.

Catinca nu s-a sfiit să arate multă vulnerabilitate și de-o potrivă mult curaj în discuția noastră, vorbind despre relația pe care a avut-o cu corpul ei în copilărie și adolescență, despre cum corpul te poate ajuta sau împiedica în carieră, despre imagine corporală și relațiile de cuplu dar și despre un viitor cu o mai mare diversitate a corpurilor pe care le vedem pe scenă.

Am vrut să aflăm cum se raportează o femeie regizor la corp iar rezultatul este spectaculos!

Reconectat

Biografia Catincăi Drăgănescu

Catinca Drăgănescu este regizor de teatru şi dramaturg. În 2012 a absolvit studiile deregie la UNATC, iar ȋn 2019 a obţinut titlul de doctor ȋn cadrul aceleeaşi universităţi.Proiectele sale tratează subiecte actuale şi controversate, ȋn maniere originale, ȋntr-unaşa numit teatru al conştiinţei. Estetica sa foloseşte plastica corporală, rostirea şimuzicalitatea pentru a crea experienţe performative generatoare de empatie.Preocupările sale principale includ teatrul cinematic, storytelling-ul, teatrul fizic,instalaţiile sonore şi silent theatre.

Printre cele mai recente spectacole ale sale se numără: Legea celui mai puternic deDominik Busch la Teatrul de Nord Satu Mare, Dragonul de aur la Teatrul AndreiMureşanu Sfântu Gheorghe, Un dolce far niente la Teatrul Naţional din Iaşi, [ză]Pescăruş la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, În umbra marelui Plan la Reactor decreaţie şi experiment din Cluj, Minunata Lume Nouă la Teatrul Excelsior din Bucureşti,Corp Urban ȋmpreună cu Compania Giuvlipen, Bun de Export la POINT ART HUB, TreiSurori la Teatrul Matei Vişniec din Suceava, Orb de mină la Teatrul Andrei Mureşanudin Sfântu Gheorghe, iHamlet la Teatrul Excelsior, ROVEGAN la Centrul Replika şiLumea dinăuntru la Unteatru.

Proiectele sale au fost prezentate la Berlin (2018), Citizen Artist Incubator Viena(2016), Drama League New York şi Platforma FUTURE IS FEMININE (2016),International Community Arts Festival Rotterdam (2017).

Social media:

Facebook: fb.me/reconectat.podcastInstagram: @reconectat.podcast


loaded