Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


148. STĂRILE SUFLETEŞTI I. FACI BINE, AI PARTE DE PACE! [Romani 2.6-10]

May 27, 2022

148. STĂRILE SUFLETEŞTI. I. FACI BINE, AI PARTE DE PACE !

I Podcast I Pasaj Biblic : Romani 2 : 6 – 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 28 Mai 2022 I

Starea sufletească prin care trec la un moment dat nu este neapărat un etalon al relaţiei mele cu Dumnezeu, deoarece creştinul poate avea o stare sufletească negativă şi să fie totuşi foarte bine din punct de vedere spiritual, iar necreştinul poate avea o stare de bine în lumea lui interioară, chiar în momentele în care relaţia lui cu Dumnezeu este foarte rea.

În mod obişnuit, creştinii asociază stările sufleteşti negative cu păcatul. Altfel spus, dacă eşti mânios de exemplu, înseamnă că ai un păcat şi din această cauză Dumnezeu permite mâniei să te apese. Şi este drept.

Dar la fel de adevărat este şi faptul că stările sufleteşti de apăsare pot fi şi din cauză că omul respectiv se implică în războiul spiritual împotriva celui rău, iar el aduce apăsare peste sufletul credincios.

Dar regula generală este notată de apostolul Pavel în Epistola către Romani capitolul 2 : 6 – 10, unde scrie despre Dumnezeu că :

„va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea ; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.

Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul : întâi peste iudeu, apoi peste grec.
Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele ...”.

Să observăm câteva studii de caz din Biblie, de fapte bune sau rele.

I. FACI BINE, AI PARTE DE PACE !

Pacea este definită ca fiind :

„Liniște sufletească, stare de calm sufletesc ; tihnă, repaus, odihnă ; lipsă de zgomot și de mișcare ; calm, liniște, tăcere”. (DEX, 2009)

Reamintim că în Romani 2 : 10, Dumnezeu a promis prin apostolul Pavel că :

„Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele ...”.

Această promisiune a fost făcută încă din vechiul Testament. În I Samuel 25 : 6 era promisă pacea celui care face binele şi trăieşte în pace :

„Să trăieşti în pace, şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău”. Altfel spus : dacă trăieşti în pace, vei avea pace !

Întrebarea este :

Ce să fac pentru a avea pace ? Vom aminti şapte aspecte.

1. Să-L ascult pe Dumnezeu trăind conform Cuvântului Lui

În Levitic 26 : 4 - 6, Dumnezeu a promis celor ce-L ascultă :

„ ... vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da roadele. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţine până la semănătură ; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră.
Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va tulbura somnul ; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră”.

Poate pentru noi, aceste promisiuni nu sunt ceva deosebit, dar să ne amintim că ei (poporul Evreu) se îndreptau spre Canaan şi nu beneficiau de aceste binecuvântări !

Ce să fac pentru a avea pace ?

2. Dacă mai este ceva între mine şi Dumnezeu, să-mi rezolv problemele spirituale

În Iov 22 : 21 scrie :

„Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace ; te vei bucura astfel iarăşi de fericire”.

Iar în Iov 34 : 29 este notată o concluzie deosebită sub formă de întrebare retorică :

„Dacă dă El [Dumnezeu] pace, cine poate s-o tulbure ?”

3. Să cultiv în viaţa mea blândeţea

Om blând este cel :

„care exprimă bunătate”. (DEX, 2009)

David a notat în Psalmul 37 : 11 faptul că oamenii :

„ ... blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace”.

Pentru a avea pace :

4. Să caut pacea

În Romani 8 : 6, apostolul Pavel a notat că pacea este şi rezultatul preocupărilor spirituale :

„Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace”.

5. Pacea se menţine în suflet prin alegerea de-a nu păcătui, de-a trăi conform voii Lui Dumnezeu