Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


121 I 2025. NU CUMVA MĂ ROG GREȘIT ? [Matei 21.18-22 I 2 Corinteni 12.8 I Geneza 1.9-10] 1 Mai 2025

September 12, 2025

121 I 2025. NU CUMVA MĂ ROG GREȘIT ? I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 21 : 18 - 22 I II Corinteni 12 : 8 I Geneza 1 : 9 – 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 1 Mai 2025 I Nu cumva mă rog greșit ? Domnul Isus a promis : „Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi”. (Matei 21 : 22) Dar, dacă de cel puți trei ori L-am rugat pe Dumnezeu să rezolve un anumit lucru și totuși situația respectivă nu s-a rezolvat (a se vedea II Corinteni 12 : 8), ar trebuie să ÎL rog, să îmi vorbească dacă nu cumva fac o cerere greșită. Iar dacă cererea pe care o fac este după voia Lui Dumnezeu, atunci trebuie să stăruiesc în rugăciune chiar și ani de zile (până se rezolvă ceea ce ÎI cer Lui Dumnezeu) ! Pentru a înțelege ce a spus Domnul Isus cu adevărat prin : „Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi” (Matei 21 : 22), să ne amintim în ce context au fost rostite aceste cuvinte. În Matei 21 : 18 – 22 scrie despre Domnul Isus că : „Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el ; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis : „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine !” Şi îndată smochinul s-a uscat. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis : „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă ?” Drept răspuns, Isus le-a zis : „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia ; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia : „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare”, se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Sunt credincioși însă, care înțeleg de aici că, pot cere schimbarea poziției geografice a munților după bunul lor plac ! Dar, noi nu avem voie să facem așa ceva ... deoarece Pământul este al Lui Dumnezeu ! Iar pământul a fost făcut exact așa cum a vrut Dumnezeu să fie ! În Geneza 1 : 9 – 10 scrie că : „Dumnezeu a zis : „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul !” Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”. În final vom nota câteva concluzii. 1. Așezarea geografică a tuturor formelor de relief de pe pământ, a fost făcută conform voii Lui Dumnezeu. 2. Dumnezeu Însuși a declarat că totul era bun (cum a fost făcut și este bun și acum) ! 3. Dar este adevărat că Domnul Isus a promis că vom avea răspunsuri deosebite la rugăciune ! Dar noi vom avea parte de astfel de răspunsuri numai dacă, ÎL rugăm pe Dumnezeu conform voii Lui și vom avea și credința necesară ! Doamne Isuse, ajută-mă la aceasta ! Amin ! Podcastul poate fi ascultat aici :