Meditatii din Cuvant

352 I 2024. CĂRĂRILE DREPTE SAU VIAȚA INTEGRĂ [Psalmul 23.3 I Evrei 13.20 I Faptele Apostolilor 13.10] 17 Decembrie 2024
352 I 2024. CĂRĂRILE DREPTE SAU VIAȚA INTEGRĂ
I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 3 I Evrei 13 : 20 I Faptele Apostolilor 13 : 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 17 Decembrie 2024 I
Cărările drepte sau Viața integră. Dumnezeu : „mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său”. (Psalmul 23 : 3) Aici David se referea la oaia care merge exact după păstor.
Reamintim că Păstorul este un termen de comparație pentru Domnul Isus. În Evrei 13 : 20, Domnul Isus este numit ca fiind : „marele Păstor al oilor” pe ale Cărui urme trebuie să călcăm.
Din punct de vedere spiritual, „cărările drepte” pot fi un sinonim pentru viața integră trăită conform voii Lui Dumnezeu.
În Psalmul 17 : 5, David a scris :
„paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale şi nu mi se clatină picioarele”.
Dumnezeu ne povățuiește să mergem pe cărări drepte, adică să ne trăim viața conform Cuvântului Lui. Dar atât natura noastră păcătoasă cât și Cel Rău, ne ademenesc să călcăm pe căi strâmbe. O cale strâmbă este trăirea conform firii pământești, a naturii păcătoase.
Vom încheia prezentul studiu, doar amintind o metodă folosită de Cel Rău pentru strâmbarea căilor drepte care constă în distragerea atenției de la voia Lui Dumnezeu și datul de lucru cu preocupări fără valoare spirituală.
Doar că eu trebuie să decid de cine ascult : de Dumnezeu sau de ispită !
Faptul că distragerea atenției este una din metodele folosite de Cel Rău pentru a ne abate de la trăirea cu Dumnezeu, reiese și din Faptele Apostolilor 13 : 10, unde sunt notate cuvintele apostolului Pavel, care i-a spus unui om aceste cuvinte :
„Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului ?”
În final să facem această rugăciune :
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a nu mă lăsa distras de la voia Ta, indiferent de metodele folosite de Cel Rău împotriva mea !
Și ajută-mă să devin omul care să Te asculte imediat atunci când Tu îmi ceri să facă ceva ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :