Meditatii din Cuvant

351 I 2024. POVĂȚUIREA PE CĂRĂRI DREPTE SAU VOIA LUI DUMNEZEU [Psalmul 23.3 I Geneza 2.16-17] 16 Decembrie 2024
351 I 2024. POVĂȚUIREA PE CĂRĂRI DREPTE SAU VOIA LUI DUMNEZEU
I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 3 I Geneza 2 : 16 - 17 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 16 Decembrie 2024 I
Povățuirea pe cărări drepte sau Voia Lui Dumnezeu. Dumnezeu : „mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său”. (Psalmul 23 : 3)
Este foarte adevărat că Dumnezeu ne povățuiește adică ne călăuzește, ne îndrumă să mergem numai pe cărări drepte,(adică să facem voia Lui Dumnezeu), dar noi decidem dacă ÎL ascultăm sau nu !
Dumnezeu vrea ca eu să fac voia Lui, deoarece dacă-L ascult totul va fi bine pentru mine chiar dacă nu va fi ușor. Dar între ce mi se poruncește sau între ce sunt sfătuit să fac și ce decid eu să fac poate fi o diferență foarte mare.
Iar eu pot să decid să ascult de Dumnezeu sau dacă sunt răzvrătit, să fac pe placul Celui Rău, care este dușmanul Lui Dumnezeu. Așa că eu care sunt copilul Lui Dumnezeu acționez de partea dușmanului Lui Dumnezeu !
În Geneza 2 : 16 - 17 scrie că :
„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta : „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină ; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
Lui Adam și Evei li s-a accentuat acel lucru interzis, acel ceva pe care nu aveau voie să-l facă și deși le era interzis fructul unui singur pom de pe tot pământul ei totuși, la un moment dat nu au mai vrut să asculte de Dumnezeu.
De fapt în momentul respectiv, Adam și Eva au decis să-l sfideze pe Dumnezeu furând din singurul pom pe care-l avea Dumnezeu, deși Adam și Eva aveau la dispoziție tot ce era pe pământ dar tot nu le-a fost destul !
Să ne punem noi în această situație.
Unei familii care este formată numai din soț și soție, eu decid să le ofer aproape tot ce este pe pământ cu excepția fructelor dintr-un singur pom.
Le-am dat gratuit dat totul și nu am pretenția să-mi dea nimic în schimb, ci pot să facă ce vor cu ce le-am dat cu excepția pomului interzis.
Dar cum aș reacționa când văd pe camera de luat vederi, că ei au furat din pomul meu exact atunci când eu nu eram acolo deși puteau măcar să-mi ceară voie să ia și ei din acel pom ?
A merge pe cărări drepte înseamnă să fac voia Lui Dumnezeu exact cum este scris în Cuvântul Lui Dumnezeu !
Dar, dacă eu decid să nu ascult de Dumnezeu ci să mă răzvrătesc împotriva Lui trecând de parte dușmanului Lui, să nu mă mir de consecințele care sigur vor urma !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a face voia Ta și de-a-mi cere iertare imediat când greșesc și fie ca împlinirea voiei Tale să fie bucuria vieții mele ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :