Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


316 I 2024. DUPĂ DECESUL CELUI DRAG I. RETRAGEREA ÎN NATURĂ [Matei 14.12-14 I Ioan 6.10] 11 Noiembrie 2024

April 11, 2025

316 I 2024. DUPĂ DECESUL CELUI DRAG. I. RETRAGEREA ÎN NATURĂ
I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 14 : 12 - 14 I Ioan 6 : 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 11 Noiembrie 2024 I
Din exemplul Domnului Isus (a se vedea Matei 14 : 12 - 36), înțelegem că după decesul celui drag, pentru refacerea interioară contează foarte mult :
I. Izolarea, liniștea, retragerea în natură (a se vedea Matei 14 : 13)
II. Implicarea în ajutorarea celor din jur (Matei 14 : 14, 20, 36),
III. Rugăciunea consistentă, stăruitoare (a se vedea Matei 14 : 23 – 25) !

Astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom aminti primul aspect și anume, după decesul celui drag, pentru refacerea interioară contează foarte mult :

I. Izolarea, liniștea, retragerea în natură (a se vedea Matei 14 : 13)
În limba română, a se izola înseamnă :

„A se îndepărta de societate, de semeni ; a sta retras, departe de alții ; a se retrage”. (DEX, 2009)

În Matei 14 : 12 – 14 scrie ce s-a întâmplat după uciderea lui Ioan Botezătorul :

„Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.
Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu”.

Dar Evanghelistul Matei atunci a relatat prima Înmulțire a pâinilor, a consemnat și faptul că Domnul Isus împreună cu ucenicii s-au retras într-un loc pustiu.
În schimb, Apostolul Ioan atunci când a consemnat același eveniment, a adăugat un detaliu. În Ioan 6 : 10 scrie că înainte de Înmulțirea pâinilor :

„Isus a zis : „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă”.

De aici înțelegem că ei erau : „ieșiți în natură” (cum se mai spune la ora actuală), acolo fiind vegetație. Dar nu se aflau într-un loc pustiu, adică într-un deșert, ci era de fapt un loc din natură care era mai retras.

Vom încheia prezentul studiu cu observația că după decesul cuiva drag, psihicul uman (pentru a se putea reface) are nevoie de liniște, de ieșire și de umblarea în natură.

Dumnezeu să reverse Harul Lui peste toți cei care chiar în aceste momente trec printr-o astfel de vale a umbrei morții ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :