Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


216 I 2024. CALEA 7. ALEGEREA CĂII CARE DUCE SPRE ȘI ÎN CER [Proverbe 22.6 I Geneza 3.24 I Ioan 14.6] 3 August 2024

August 22, 2024

216 I 2024. CALEA 7. ALEGEREA CĂII CARE DUCE SPRE ȘI ÎN CER
I Podcast I Pasaje Biblice : Proverbe 22 : 6 I Geneza 3 : 24 I Ioan 14 : 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 3 August 2024 I
Calea. 7. Alegerea Căii care duce spre și în Cer. Există o Cale a vieții sau un drum care are margini precise, precum și un traseu bine stabilit, pe care omul, dacă se va deplasa numai între limitele acelui drum va ajunge la sfârșit direct în Cer.
În Proverbe 22 : 6, prin cuvântul cale (ebr. derek) împăratul Solomon s-a referit la o cale pe care trebuie educat copilul să meargă.

Geneza 3 : 24 este primul verset din Biblie în care este folosit cuvântul ebr. derek care este tradus în Proverbe 22 : 6 cu calea.
În Geneza 3 : 24, Moise a consemnat ce a decis să facă Dumnezeu, după Căderea primilor doi oameni în păcat :

„Astfel a izgonit El pe Adam ; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul [ebr. derek] care duce la pomul vieţii”.

Dar copilul încă de când este mic trebuie să afle exact opusul acestei realități și anume, faptul că prin Isus, el poate să ajungă în Cer. Iar noi trebuie să fim interesați să-i spunem adevărul despre existența Căii care este Domnul Isus !

Lui Toma :

„Isus i-a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14 : 6)

Copilul se naște pe pământ, dar părinții credincioși care L-au primit în viața lor pe Isus ca Domn și Mântuitor, vor avea (și au) ca principal obiectiv al vieții lor, ducerea copilului (sau copiilor) lor, la Domnul Isus ca Mântuitor și apoi în Cer !

Doamne Isuse, Te rugăm frumos, dă-ne harul de-a ajunge cu Tine în Cer atât noi cât și toți cei pentru care Te rugăm ... și mai ales copiii noștri ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :