Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


212 I 2024. CALEA 3. ÎL ÎNVĂȚ PE COPIL PRIN EXEMPLUL PERSONAL [1 Împărați 1.5-6] 30 Iulie 2024

August 14, 2024

212 I 2024. CALEA. 3. ÎL ÎNVĂȚ PE COPIL PRIN EXEMPLUL PERSONAL
I Podcast I Pasaj Biblic : I Împărați 1 : 5 – 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 30 Iulie 2024 I
Calea. 3. Îl învăț pe copil prin exemplul personal. Iar aici ne vom referi la părinți permisivi care nu fac ce ar trebui să facă și îi lasă pe copii, de capul lor !
Dar acest mod de comportare este un exemplu extrem de negativ cu care copilul crește iar consecințele pot fi recoltate exact de cel care a fost mult prea îngăduitor cu copiii lui !
Un astfel de exemplu (cu consecințele de rigoare) este notat în I Împărați 1 : 5 – 6, unde scrie că :

„Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis : „Eu voi fi împărat !” Şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.
Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând : „Pentru ce faci aşa ?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom”.

Din cauză că împăratul David nu s-a ocupat de smulgerea buruienilor din caracterul fiului lui, Adonia a fost cum bine se mai spune, un răsfățat.
De ce a ajuns să fie așa ?
Deoarece este logic că, din moment ce împăratul țării nu-i spunea nimic, cine și-ar mai fi îngăduit să se ocupe de el și să-l disciplineze ? Așa că Adonia și-a permis chiar să-i ia locul tatălui lui ... și să devină el împăratul țării !
Înțelegem că până acolo s-a ajuns din cauză că Adonia nu a fost învățat ce înseamnă :

NU !

Vom încheia acest studiu cu o întrebare :

„Cum reacționează copilul meu când nu îi permit să facă ceva ?”

Nu cumva să considerăm că răzvrătirea este un lucru lipsit de importanță, deoarece răzvrătirea care vine din orgoliu a fost punctul de pornire al aruncării definitive a Celui Rău din prezența Lui Dumnezeu !

Doamne Isuse, fă-mă să văd dacă nu cumva chiar eu greșesc prin exemplul pe care îl dau copiilor mei prin faptul că le permit orice (sau aproape orice) și ajută-mă atât să iau deciziile cuvenite, cât să și să devin ceea ce trebuie să fiu ! Un părinte responsabil ! Doamne ajută-mă la aceasta ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :