Meditatii din Cuvant
156 I 2024. DUMNEZEU VĂ VA LUMINA [Filipeni 3.15] 4 Iunie 2024
156 I 2024. DUMNEZEU VĂ VA LUMINA
I Podcast I Pasaj Biblic : Filipeni 3 : 15 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 4 Iunie 2024 I
„Dumnezeu vă va lumina”, le-a scris apostolul Pavel credincioșilor din Filipi. În Filipeni 3 : 15, pentru : „a lumina” este folosit un cuvânt (gr. apokalýptō) care înseamnă : „a descoperi, a dezvălui, a scoate capacul” sau „a scoate la lumină”.
În Filipeni 3 : 15, apostolul Pavel s-a referit la faptul că pentru el, obiectivul de la care nu se abătea era câștigarea premiului ceresc, dar fiindcă a observat că nu toți gândesc la fel, a scris :
„Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi ; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”.
În acest context, „a fi luminat de Dumnezeu” înseamnă și a avea priorități clare în viața de credință.
La ce se referea apostolul Pavel ?
Apostolul Pavel a folosit aici metafora alergătorului, care în ziua cursei se concentra numai pe ținta lui și anume pe câștigarea cursei respective.
Terminarea alergării pe primul loc și obținerea premiului chemării cerești, era singurul obiectiv al apostolului Pavel.
Dacă ar fi să ne comparăm cu el, am putea spune pe drept că cei mai mulți dintre noi, ne-am ratat ținta vieții de credință.
Poate, suntem asemenea unui alergător care a început alergarea de pe stadion. Dar, s-a lăsat distras de alte priorități, iar scopul lui principal a devenit unul secundar.
Doar că eu pot decide dacă fac ce îmi spune Dumnezeu ... sau mă fac că nu-L aud când îmi vorbește prin Duhul Sfânt și îmi văd de obiectivele mele.
Cumva pot spune că merg spre Cer, spre ținta finală unde aș vrea să primesc și eu un premiu, să fiu răsplătit pentru viața de pe pământ.
Dar oare fac tot ce ține de mine pentru a îndeplini voia Lui Dumnezeu ?
Doamne Isuse, luminează-mă și pe mine și ajută-mă să înțeleg pe unde sunt din punct de vedere spiritual ! Și ajută-mă să-mi îndrept întreaga atenție și concentrare pentru obținerea premiului chemării cerești ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :