Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


122 I 2024. UȘA ȘI CALEA SAU DOUĂ ASPECTE INSEPARABILE ALE MÂNTUIRII [Evrei 10.19–20 I 2 Corinteni 3.16-18] 01 Mai 2024

May 15, 2024

122 I 2024. UȘA ȘI CALEA SAU DOUĂ ASPECTE INSEPARABILE ALE MÂNTUIRII
I Podcast I Pasaje Biblice : Evrei 10 : 19 – 20 I II Corinteni 3 : 16 - 18 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 01 Mai 2024 I
Ușa și calea reprezintă două aspecte inseparabile ale vieții de credință. Ușa (intrarea) și calea sunt două noțiuni din lumea noastră prin care putem înțelege două realități din lumea spirituală.

Domnul Isus S-a autodenumit ca fiind atât Ușa cât și Calea dar aceste realități deși sunt diferite pe pământ totuși din punct de vedere spiritual reprezintă aceeași Persoană.
Intrarea sau ușa reprezintă accesul într-un anumit loc iar calea este modalitatea de ajungere undeva. Pe pământ ele pot reprezenta lucruri total diferite care nu au legătură una cu alta, dar privind lucrurile în modul spiritual, ușa și calea sunt nedespărțite.

Din punct de vedere spiritual, orice om cu frică de Dumnezeu își dorește și să fie mântuit dar să și ajungă în Cer la sfârșitul vieții.
În Evrei 10 : 19 – 20 scrie că :

„ ... prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său ... ”.

Domnul Isus a spus despre Sine Însuși că este atât ușa prin care va trece cel care vrea să fie mântuit (a se vedea Ioan 10 : 9) dar tot EL este și calea pe care trebuie să meargă până la sfârșit cel care vrea să ajungă în Cer (a se vedea Ioan 14 : 6).
Este adevărat că mântuirea este individuală, dar omul care a fost născut din nou va vedea lucrurile la fel ca toți ceilalți frați de credință care s-au întors și ei la Dumnezeu (la vremea lor), adică va merge pe aceeași Cale a mântuirii având același obiectiv : identificarea tot mai profundă cu Christos.
În II Corinteni 3 : 16 - 18 scrie că :

„ ... ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. Căci Domnul este Duhul ; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”.

Doamne Isuse, ajută-mă Te rog și pe mine să fac tot ce depinde de mine pentru a avea parte de transformarea aceasta interioară ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :