Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


113 I 2024. OAMENII CARE NU VĂD NEVOILE CELORLALȚI [Matei 25.37–39 I Matei 25.44] 22 Aprilie 2024

April 30, 2024

113 I 2024. OAMENII CARE NU VĂD NEVOILE CELORLALȚI
I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 25 : 37 – 39 I Matei 25 : 44 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 22 Aprilie 2024 I
Oamenii care nu văd nevoile celorlalți nici nu vor ajunge în Cer ! Este realitatea descrisă în Matei 25 : 31 – 46. Pentru un credincios, care a crezut în Jertfa Domnului Isus și este mântuit, faptele bune își au rolul lor. 
Și considerăm că prea am spiritualizat viața de credință și prea ne-am rupt de realitatea în care există oameni cu nevoi, pe care noi nu-i ajutăm deși de noi știm să avem mare grijă, iar lista cu nevoile noastre stă tot timpul înaintea ochilor noștri. Aceasta o vedem foarte bine !
Dacă citim ce spun oamenii care vor fi luați în Cer și mai apoi cum vorbesc oamenii pe care Domnul Isus nu-i ia cu EL în Cer, aparent vom constata că nu ar fi prea mari diferențele dintre ei.
În Matei 25 : 37 – 39 scrie despre cei care vor fi mântuiți. Atunci când află cât bine I-au făcut Domnului Isus cândva, chiar :

„Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde : „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci ? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut ?
Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit ? Sau gol şi Te-am îmbrăcat ? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine ?”

Altfel spus :

„Am văzut nevoia și am acționat. Dar nu am știut că de fapt pentru Tine Doamne, lucrurile acestea ... au avut așa mare valoare, când eu am ajutat un om aflat în nevoie”.

În schimb cei care nu vor fi primiți în Cer, caută să explice, că pentru Domnul Isus ar fi făcut anumite fapte bune, ceea ce arată implicit că pentru oamenii de rând, nu ar fi făcut așa ceva. Dar pur și simplu, deși au avut bunăvoința, nu au avut ocazia !
În Matei 25 : 44 sunt scrise cuvintele lor :

„Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit ?”

Eu văd nevoile altora ? Sau stau toată ziua și mă ocup numai de mine ?

Întrebarea finală este aceasta :
„Eu fac bine sau nu fac ?”

Doamne Isuse, dă-mi TE rog frumos harul de-a nu mă amăgi singur că totul este bine și că totul se va termina cu bine chiar dacă eu nu fac niciun bine ! Și ajută-mă să fac ceea ce știu prea bine că trebuie să fac, deoarece TU chiar ai grijă să-mi spui ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :