Meditatii din Cuvant
358 I 2023. TREI GRANIȚE ALE VIEȚII DE PE PĂMÂNT [Luca 2.1-7 I Eclesiastul 5.8 I Eclesiastul 3.2]
358 I 2023. TREI GRANIȚE ALE VIEȚII DE PE PĂMÂNT
I Podcast I Pasaje Biblice : Luca 2 : 1 - 7 I Eclesiastul 5 : 8 I Eclesiastul 3 : 2 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 24 Decembrie 2023 I
Din întâmplarea notată în Luca 2 : 1 – 7 (care va fi redată în continuare) pot fi desprinse trei coordonate, limitări, legi sau trei granițe ale vieții.
Prin aceste legi sau îngrădiri ale vieții se aduce la îndeplinire voia Lui Dumnezeu pe pământ (Faptele Apostolilor 17 : 26 - 27).
Ele sunt legile :
civile (v. 1 - 5),
ale naturii (sau ale vieții, v. 6) și legile
firii pământești (v. 7).
În Luca 2 : 1 – 7 scrie că :
„În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.
Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem – pentru că era din casa şi din seminţia lui David – să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria.
Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei”.
Astăzi doar vom aminti aceste trei granițe în interiorul cărora ne trăim viața (a se vedea Faptele Apostolilor 17 : 26 – 27).
1. Legile civile
Uneori nu realizăm că deasupra de autoritatea civilă este Dumnezeu (Eclesiastul 5 : 8). Lui Iosif și Mariei este clar că le-a fost greu să li se întrerupă cursul firesc al vieții (probabil că aveau și Iosif cu Maria, planurile lor) dar au trebuit să se supună decretului dat de Cezar care deținea autoritatea civilă și peste țara lor. Foarte greu i-a fost Mariei.
2. Legile naturii
Există un curs firesc al lucrurilor pe care noi uneori nu îl înțelegem. Din viața de pe pământ atât nașterea cât și moartea sunt evenimente de care omenirea are parte tot timpul (Eclesiastul 3 : 2).
3. Legile firii omenești sau ale naturii pământești (Romani 7 : 21)
Răutatea manifestată prin inospitalitatea arătată față de o femeie însărcinată era o manifestare a firii pământești care s-a dat la iveală exact atunci când Iosif și Maria aveau mai mare nevoie de ajutorul cuiva.
Și creștinii sunt conștienți de puterea firii lor pământești pe care însă o țin sub control prin puterea Duhului Sfânt.
De aceea, întinde-o mână de ajutor celui aflat în nevoie !
Doamne Isuse, ÎȚI mulțumesc pentru granițele și pentru îngrădirile vieții mele prin care mă ții în voia TA ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :