Meditatii din Cuvant
335 I 2023. SUPĂRAREA SAU DE LA CÂINE MORT ȘI PURICE LA POTÂRNICHE (1) [1 Samuel 27.4 I 1 Samuel 24.9–15 I 1 Samuel 26.20]
335 I 2023. SUPĂRAREA SAU DE LA CÂINE MORT ȘI PURICE ... LA POTÂRNICHE (1)
I Podcast I Pasaje Biblice : I Samuel 27 : 4 I I Samuel 24 : 9 – 15 I I Samuel 26 : 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 01 Decembrie 2023 I
Ce vrea să însemne : „De la câine mort și purice la potârniche ?”
În cele două pasaje pe care le vom aminti în continuare, David s-a comparat mai întâi cu un câine mort și cu un purice iar în final s-a comparat cu o potârniche.
Prin aceaste metafore este descrisă evoluția felului în care David a înțeles că-l vedea Saul pe David.
Dacă la început Saul, atunci când a plecat în urmărirea lui David, a crezut că David este ca mort și că nu are nicio șansă de scăpare (imaginea folosită fiind a câinelui mort), mai apoi împăratul Saul și-a dat seama că David nu este chiar atât de ușor de prins (imaginea din mintea lui fiind a unui purice) ca în final să realizeze că nu va putea să îl prindă pe David (imaginea folosită de David fiind a unei potârnichi, a unei păsări).
Drept urmare, în I Samuel 27 : 4 găsim notat că :
„Saul, când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute”.
Dar să ne amintim însă mai întâi cele două pasaje Biblice care descriu o parte din urmărirea lui David, urmând ca mai apoi să notăm câteva observații.
În I Samuel 24 : 9 – 15 scrie că :
„David a zis lui Saul : „De ce asculţi tu de vorbele oamenilor care zic : „David îţi vrea răul” ? Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră.
Oamenii mei mă îndemnau să te omor ; dar te-am cruţat şi am zis : „Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.”
Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate, nici răzvrătire şi că n-am păcătuit împotriva ta.
Totuşi tu îmi întinzi curse ca să-mi iei viaţa. Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să mă răzbune pe tine ; dar eu nu voi pune mâna pe tine.
Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine. Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel ? Pe cine urmăreşti tu ?
Un câine mort,
un purice.
Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea. El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta.”
Mai apoi, cu o altă ocazie, când David i-a cruțat din nou viața împăratului Saul, David i-a spus împăratului Saul :
„Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.” (I Samuel 26 : 20)
La ce s-a referit David prin cele trei metafore pe care le-a folosit cu privire la el însuși ? Ce a vrut să spună prin : „câine mort, purice și potârniche ?”
Răspunsul îl vom afla cu ajutorul Lui Dumnezeu ... în studiu următor.
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos, harul de-a nu-mi folosi timpul și resursele pentru a-i face rău altcuiva, ci viața mea să-ȚI fie folositoare doar ȚIE și împlinirii voiei Tale și zi de zi să mă preocup cu câștigarea sufletelor nu cu pierderea lor ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :