Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


328 I 2023. DUMNEZEU RIDICĂ OMUL DAR SATANA VREA CĂDEREA OAMENILOR [Luca 10.17–25]

December 07, 2023

328 I 2023. DUMNEZEU RIDICĂ OMUL DAR SATANA VREA CĂDEREA OAMENILOR
I Podcast I Pasaj Biblic : Luca 10 : 17 – 25 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 24 Noiembrie 2023 I
Dumnezeu ridică oamenii, dar Satana se ocupă cu doborârea, cu căderea oamenilor. Întrebarea pe care trebuie să mi-o pun este aceasta : „Eu de felul meu cu ce mă ocup toată ziua ? Cu ajutarea oamenilor, cu ridicarea lor sau sunt preocupat să-i fac să cadă ?”
Iar aici prin ridicare și cădere ne referim la toate planurile vieții și din punct de vedere spiritual și la nivelul sufletesc dar și în tot ce ține de viața trupului și de nevoile fizice.
Interesant este faptul că în limba română mai mult se vorbește despre săparea cuiva (despre a-i face rău și a-l da jos) decât de edificarea lui, iar dacă am studia am constata că „a săpa pe cineva” nu are un antonim direct.
Oare de ce ? Nu cumva din cauză că aceasta face parte din structura noastră ca popor ?
Notăm această observație deoarece avem nevoie numai de cuvinte care să exprime lucrurile pe care le folosim sau pentru ce vrem să facem. Ori tocmai faptul că nu avem un anumit cuvânt arată că nu ne interesează acel domeniu.

Astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom nota câteva observații despre aceste două adevăruri pentru a ne verifica viața și pentru a constata noi înșine, de partea cui suntem, cu Dumnezeu sau cu Cel rău.
În pasajul din Luca 10 : 17 – 25 (pe care îl putem citi pentru a ne reaminti ce scrie) găsim exprimat exact acest adevăr : Dumnezeu ridică omul dar Satana îl coboară, îl sapă și vrea să îl doboare.

Vom nota câteva concluzii la pasajul din Luca 10 : 17 - 25

I. Domnul Isus a ridicat oamenii
Cum ? A trimis șaptezeci de oameni care trebuiau să facă trei lucruri.

Să aducă pacea în familiile vizitate (Luca 10 : 5 – 6).
Să vindece bolnavii (aceasta însemnând și eliberarea demonică), iar în al treilea rând
să le explice faptul că Dumnezeu s-a apropiat de ei (Luca 10 : 9)

II. Ajutându-i pe alții cei șaptezeci au constatat că s-au umplut de bucurie, de satisfacție sufletească deoarece au ridicat pe cei din jurul lor
Dar ce s-a întâmplat imediat după aceea ? Ei s-au întors la Domnul Isus iar Domnul le-a explicat că Satan a căzut dar numele lor erau scrise în Cerul de unde Cel rău a fost el alungat.
Care a fost continuarea ? Domnul Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt și a făcut o rugăciune de mulțumire pentru cei care s-au pus la dispoziția Lui Dumnezeu și i-au ruducat pe cei din jurul lor.

III. Cel rău caută să te tulbure exact când ești mai bucuros
Chiar după cele descrise mai sus găsim notat că :

„Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus … ”. (Luca 10 : 25)

Cine era în spatele lui ? De ce duh era călăuzit acel om religios ? Exact de Satana. A se vedea Luca 4 : 13 unde scrie despre Domnul Isus că :

„După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme”.

Satana este cel căzut din cer (Luca 10 : 18). El vrea căderea oamenilor și pe plan sufletesc. Dacă ești bucuros să te supere prin cineva exact atunci. Să-ți strice bucuria exact când ai și tu o satisfacție.
Cel rău vrea căderea oamenilor, dar Dumnezeu prin Domnul Isus și prin Duhul Sfânt vrea ridicarea omului.

Eu de partea cui mă poziționez prin gândurile mele, prin cuvintele pe care le rostesc și prin faptele pe care le fac ?!

Doamne Isuse, Te rog trăiește-ți viața Ta prin mine, iar atunci când îmi vine de la Cel rău o ispită în gând, sau îmi vine să rostesc și să fac ce nu trebuie, fă-mă conștient prin Duhul Tău Cel Bun și Sfânt și ajut-mă să fac voia Ta ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :