Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


284 I 2023. [CEARTA] 1. CHIBRITUL APRINS SAU TOT CER ȘI CERT SAU ALEG SĂ IERT ? [1 Samuel 1.14 I Filipeni 1.17 I 1 Corinteni 11.16]

November 08, 2023

284 I 2023. [CEARTA] 1. CHIBRITUL APRINS SAU TOT CER ȘI CERT SAU ALEG SĂ IERT ?
I Podcast I Pasaje Biblice : I Samuel 1 : 14 I Filipeni 1 : 17 I I Corinteni 11 : 16 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 11 Octombrie 2023 I
Între oameni pot exista neînțelegeri, datorită celor care de felul lor sunt provocatori de conflicte. Pentru a fi ]n relații bune cu ceilalți, trebuie să fiu tot timpul plin de Duhul Sfânt deoarece EL este asemenea apei care stinge aprinderea mâniei celui care mă atacă prin cuvintele lui iar eu dacă nu sunt atent pot fi asemenea uui butoi cu benzină care nu are nevoie decât de-un chibrit aprins pentru a exploda !

Astăzi ne vom referi la sensul negativ, distructiv al certei nu la sensul bun, acela : „de-a mustra, de-a dojeni pe cineva pentru a-l corecta” (a se vedea II Timotei 4 : 2).
„Chibritul aprins” este omul care tot cere de la alții pe care îi ceartă pentru că nu sunt așa cum crede el că ar trebui să fie : „Până când vei fi beată ? Du-te de te trezeşte !” i-a spus Anei, marele preot Eli (a se vedea I Samuel 1 : 14).

Să observăm :
1. care este definiția verbului „a certa”,
2. care este unul dintre scopurile certei intenționate, iar în final vom nota,
3. care este opusul lui a certa și anume a ierta.

1. Definiția verbului „a certa”
În limba română a certa înseamnă :

„A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”. (DEX, 2009) Iar a certa provine din lat. certare, care înseamnă „a lupta” (Scriban, 1939).

2. Care este unul dintre scopurile certei intenționate ?
Să producă necaz, adică pur și simplu să facă un rău. În Filipeni 1 : 17, apostolul Pavel a scris :

„ ... cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele”.

În greacă nu scrie „duh de ceartă” ci este folosit un singur cuvânt (gr. eritheia) care înseamnă : „ambiție egoistă” (dar asupra acestui cuvânt, care este folosit de șapte ori în Noul Testament, vom reveni cu ajutorul Lui Dumnezeu).

Iar în al treilea rând :
3. Opusul lui a certa este a ierta
Antonimul lui a certa este a împăca de aceea putem spune că opusul lui a certa este a ierta care înseamnă :

„ ... a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva”. (DEX, 2009)

În final vom aminti cuvintele apostolului Pavel, care sunt scrise I Corinteni 11 : 16 :

„Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu”.

Doamne Isuse, ajută-mă să-mi formez obiceiuri sfinte și să le mențin în viața mea pentru totdeauna ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :