Meditatii din Cuvant
262 I 2023. 2.E. CUMPĂNA FALSIFICATĂ [Proverbe 11.1 I Amos 8.4–7 I Osea 12.6-8]
262 I 2023. 2.E. CUMPĂNA FALSIFICATĂ
I Podcast I Pasaje Biblice : Proverbe 11 : 1 I Amos 8 : 4 – 7 I Osea 12 : 6 - 8 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 19 Septembrie 2023 I
Cumpăna falsificată. Nu numai cumpăna bună putea fi folosită având greutăți falsificate, ci exista și cumpăna falsificată.
Pentru început vom nota cum ar trebuie să fie cumpănirea corectă, adică care este modul corect de folosire al cumpenei, (al dreptei judecăți) iar mai apoi vom aminti ce a spus Dumnezeu despre folosirea incorectă a cumpenei și care sunt consecințele.
A cumpăni înseamnă :
„1. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. A pune în stare de echilibru; a echilibra.4. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti”. (DEX, 2009)
Cumpăna era și este și un simbol al justiției care este simbolizată printr-o femeie. Conform Dicționarului Scriban, 1939, cuvântul justiție provine din latinescul :
„justus, drept). Dreptate, virtutea de a da fiecăruĭa ceĭa ce e al luĭ ... Puterea de a pedepsi saŭ răsplăti, de a face dreptate... Personificarea justițiiĭ supt forma uneĭ zeițe legate la ochĭ și ținînd o balanță”.
Dar zeița justiției nu avea doar balanța, ci într-o mână avea balanța și în cealaltă avea sabia, iar ea este reprezentată fiind legată la ochi.
Aceasta arată trei aspecte ale înfăptuirii dreptății.
1. Atunci când două persoane veneau la judecător pentru a li se face dreptate, Justiția (adică judecătorul) nu se uita la fața omului (pe care nu putea să o vadă) ci asculta plângerea unei părți și explicațiile celeilalte părți.
2. După ce auzea cauza judeca în minte cazul respectiv punând în balanță situația care-i era adusă la cunoștință iar apoi pronunța sentința.
3. Această sentință nu rămânea o simplă declarație deoarece Justiția (facerea dreptății) continua cu aducerea la îndeplinire a sentinței. Această rezolvare a problemei era simbolizată prin sabia care era ținută în cealaltă mână.
Iar dreptatea putea merge până la executarea vinovatului.
În limba română avem și cuvântul a justițiá care înseamnă :
„a executa (pe cineva prin moarte)”. (MareleDicționar de Neologisme, 2000)
Dar să observăm ce a spus Dumnezeu despre cântărirea nedreaptă, tocmai pentru a deveni conștienți de faptul că nedreptatea făcută altuia, nu rămâne nepedepsită dacă omul nu-și rezolvă problemele.
În Proverbe 11 : 1 scrie că :
„Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută”.
Apoi, prin proorocul Amos, Dumnezeu a vorbit astfel :
„Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară ! Voi care ziceţi :
„Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul, ca să deschidem grânarele,
să micşorăm efa şi
să mărim siclul, şi
să strâmbăm cumpăna, ca să înşelăm ?
Apoi
vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac, pe o pereche de încălţăminte, şi
vom vinde codină în loc de grâu.”
Domnul a jurat pe slava lui Iacov : „Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor !” (Amos 8 : 4 – 7)
Prin proorocul Osea, Dumnezeu spunea că :
„Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.
Şi Efraim zice : „Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere ; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.” ... ”. (Osea 12 : 7 – 8)
Dar tot prin proorocul Osea, în context, Dumnezeu ne-a spus și ce trebuie să facem pentru a ne reveni spiritual :
„Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău”. (Osea 12 : 6)
Doamne Isuse, dă-mi harul unei pocăințe reale ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :