Meditatii din Cuvant
256 I 2023. CINE ESTE OMUL PRICEPUT DE LA CARE POT PRIMI SFATURI ? I CONCLUZII [Proverbe 20.5 I Ioan 8.44 I Ieremia 23.28]
256 I 2023. CINE ESTE OMUL PRICEPUT DE LA CARE POT PRIMI SFATURI ? I CONCLUZII
I Podcast I Pasaje Biblice : Proverbe 20 : 5 I Ioan 8 : 44 I Ieremia 23 : 28 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 13 Septembrie 2023 I
Astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom nota câteva concluzii gândindu-ne la cine este omul priceput de la care pot să primesc sfaturi. Sau care este sursa pe care o consult când am de luat o decizie ?
În cartea Proverbe 20 : 5 scrie că :
„Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele”.
Dar în Proverbe 20 : 5 scrie despre omul priceput sub formă de pildă. Pilda poate fi definită și ca fiind o imagine de pe pământ din care înțelegem un adevăr din Cer.
Sfatul este comparat cu apele adânci care se găseau în fântâni. Iar noi știm că în vechime apa se scotea din fântână (a se vedea Geneza 24 : 11).
Apa scoasă din fântână este asemenea sfatului (adică stâmpără setea, nevoia unui om aflat în necaz) dar cine este fântâna ?
În Biblie omul este comparat cu o fântână (a se vedea Proverbele 23 : 27 și cap. 25 : 26 sau Cântarea Cântărilor 4 : 12).
Pentru cuvântul „priceput” din expresia „omul priceput” din Proverbe 20 : 5, în ebraică este folosit un cuvânt (tebunah) care înseamnă „o înțelegere” și se referă la discernământ, la acea capacitate sau facultate de a discerne pe care o au unii oameni.
A discerne înseamnă :
„a distinge, a vedea bine, a recunoște”. (Dicționarul Scriban, 1939)
De ce este nevoie de o vedere atât de bună din punct de vedere spiritual ?
Deoarece avem de-a face cu oameni falși care se inspiră din Tatăl Minciunii (a se vedea Ioan 8 : 44). Când vorbim de tatăl cuiva înțelegem că are un copil, iar minciuna este copilul Diavolului.
Nu este un simplu cuvânt spus ci minciuna este o viață care are o identitate proprie și care odată primită în viața mea îmi poate schimba în rău tot cursul vieții.
De aceea este important să am în anturajul meu un om priceput, un mentor spiritual care a trecut poate cu mulți ani în urmă pe acolo pe unde eu acum abia pășesc.
Iar copilul din punct de vedere spiritual ar trebui să știe că nu se poate baza numai pe spiritualitatea lui, chiar dacă este credincios.
De ce nu se poate baza numai pe el și pe trăirea lui ? Deoarece copilăria conține și lipsa de maturitate iar Cel rău se poate preface în înger de lumină deoarece el a fost înger de lumină și cunoaște (dacă se poate spune așa) limba îngerilor Lui Dumnezeu !
Vom încheia amintind faptul că prin Ieremia (în capitolul 23 : 28), Dumnezeu a spus aceste cuvinte :
„Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu ! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul ? – zice Domnul”.
Am spune noi că nu ai cum să amesteci paiul (care este lung și subțire) cu bobul de grâu care este ceva foarte mic. Dar un om cu vederea slabă (din punct de vedere spiritual) chiar nu mai știe care este paiul (adică părerea omenească sau uneori chiar demonică) și care este bobul de grâu (adică Cuvântul Lui Dumnezeu).
Iar Ieremia, trebuie să accentuăm acest fapt, nu vorbea unor necunoscători ai Cuvântului ci dimpotrivă, el se adresa unor oameni care considerau că știu foarte bine Cuvântul Lui Dumnezeu (a se vedea Ieremia 23 : 9 - 27) !
Doamne Isuse, dă-mi harul ca toată viața mea să am în anturajul meu oameni înțelepți pe care să-i pot întreba când nu știu ce să fac dar să și ascult de ceea ce TU îmi vorbești prin Duhul Sfânt ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :