Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


337. ASUPRIREA [Geneza 31.49–50 I Geneza 15.13 I 1 Împărați 2.26]

December 05, 2022

337. ASUPRIREA
I Podcast I Pasaje Biblice : Geneza 31 : 49 – 50 I Geneza 15 : 13 I 1 Împărați 2 : 26 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 03 Decembrie 2022 I
Asuprirea este o altă slăbiciune de caracter a omului. Dar ce este asuprirea ? În ebraică este folosit cuvântul anah care înseamnă : „a întina, a privi în jos, a deprima, a înjosi, a răni, a forța, a răvăși”.
Este important să-mi corectez caracterul și comportamentul dacă am tendința de-a-i asupri pe ceilalți, deoarece dacă voi semăna un astfel de mod de viață, îl voi secera iar de transformarea mea în bine se va ocupa Dumnezeu, dându-mi harul de-a fi asuprit până mă învăț ca nici eu să nu mai asupresc pe nimeni. Doamne păzește-mă !
În Geneza 31 : 50, ebr. anah are și sensul de „a smeri, a mânui greșit, a chinui”. Având în vedere faptul că acest cuvânt are mai multe sensuri, ne vom limita la a spune că :

a asupri pe cineva este ca și cum forțezi o plantă să se aplece, iar această forțare a naturii ei o va afecta. De ce ?Deoarece ea tinde spre cer, din firea ei, ea ar crește, s-ar înălța spre Cer, ar căuta mai multă lumină și căldură, dar prin aplecarea forțată spre pământ, nu ar mai primi ceea ce are nevoie pentru creșterea și dezvoltarea ei, pentru înflorirea ei și pentru rodirea ei, pentru atingerea potențialului ei.

Din discuția care a avut loc între Iacov și Laban reiese că o îngrijorare a socrului era ca nu cumva ginerele lui să-i asuprească fiicele.

Reamintim un aspect foarte important în ceea ce înseamnă cunoașterea omului. Dacă vrei să vezi care sunt punctele slabe ale unui om, fii atent la defectele pe care le vede el la alții. Acele defecte sunt de fapt domeniile în care el este slab.
Avem suficiente exemple din Biblie dar nu este acum nici timpul nici locul să le redăm. Important este să accentuăm acest principiu, nu pentru ca eu să caut de acum încolo să observ care este nodul din papura altora ci pentru a mă putea evalua eu pe mine însumi în vederea corectării deficiențelor din caracterul meu.

Pasajul Biblic de la care vom porni este Geneza 31 : 49 – 50 unde scrie că :

„ ... Laban a zis : „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul.
Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.” ... ”.

Cine vorbea despre asuprire ?
Un om care în viața lui nu a asuprit pe nimeni ? Nu, ci despre asuprire vorbea exact omul care ar fi trebuit să fie ultimul om de pe pământ care să atingă acest subiect. Laban era socrul care de douăzeci de ani își asuprea ginerele. El nu era un exemplu de moralitate adâncă care putea vorbi despre acest domeniu.
Dar să ne amintim o zicere de pe vremuri :

„Nu-i vorbi de rău pe morți”.

Aceasta este o zicală nu foarte cunoscută dar care totuși circulă printre oameni. Dar ea nu este completă. Citatul întreg este acesta :

„Nu-i vorbi de rău pe morți pentru că nu poți să-ți ceri iertare de la ei”.

Noi nu-i vorbim de rău pe oamenii cu care am avut de-a face în viața noastră și nu mai sunt pe acest pământ. Dar nu-i vorbim de rău nici pe oamenii din Biblie. Scopul nostru (când redăm aceste studii de caz) este altul.

Un proverb cunoscut este acesta :

„Învaţă din greşelile altora, că nu ai timp să le faci tu singur pe toate”.

A învăța din greșelile altora este foarte benefic atunci când faci un studiu de caz, fără a avea vreun gând de acuzare a persoanei respective. Deci pot învăța ceva și nici nu îl vorbesc de rău, deoarece examinez numai faptele persoanei, dar nu incriminez și persoana (adică pe Laban, în cazul de față).

Dar să revenim la asuprirea despre care vorbea Laban, care pentru a da greutate cuvintelor lui, L-a luat ca martor pe Dumnezeu.
De ce ?
Deoarece știa că era puțin probabil ca să-și mai vadă fetele și nepoții în viitorul apropiat și știa că de atunci încolo calitatea vieții fiicel...