Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


297. SELECTEAZĂ CORECT 93. SEMĂNATUL ȘI SECERATUL sau PENTRU CE M-AI ÎNȘELAT ?

October 24, 2022

297. SELECTEAZĂ CORECT 93. SEMĂNATUL ȘI SECERATUL sau PENTRU CE M-AI ÎNȘELAT ?

I Podcast I Pasaje Biblice : Geneza 29 : 14 - 30 I Galateni 6 : 7 I Faptele Apostolilor 9 : 23 – 25 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 24 Octombrie 2022 I

În Meditațiile din Cuvânt din 12 Ianuarie 2022 s-a vorbit despre Laban, omul care înșeală. Azi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, ne vom referi la omul înșelat.

De ce ? Deoarece, în viață avem de-a face cu o lege de care este bine să ținem seama : legea semănatului și a seceratului. Aceasta este valabilă nu doar în domeniul agriculturii ci este în vigoare și în domeniul sufletului și-al duhului.

Pentru a avea parte de o viață binecuvântată trebuie să folosesc numai „semințe bune” și să nu plantez „buruieni”, altfel voi avea de lucru cu urmările gândurilor, cuvintelor rostite sau ale faptelor mele rele, în loc să mă bucur de rezultatul binecuvântat al gândurilor, cuvintelor pe care le spun și faptelor mele bune !

Reamintim că în studiile anterioare s-a vorbit despre înșelarea din cauza căreia un tânăr a trebuit să plece de acasă și să meargă la unchiul lui într-o țară îndepărtată.

În Geneza 29 : 14 – 30 este notat ce s-a întâmplat după ce Iacov a ajuns la destinație : „Iacov a stat la Laban o lună. Apoi Laban a zis lui Iacov :

„Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba ? Spune-mi ce simbrie vrei ?” Laban însă avea două fete : cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela. Lea avea ochii slabi ; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă. Iacov iubea pe Rahela şi a zis :
„Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.” Şi Laban a răspuns : „Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altuia. Rămâi la mine !” Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela ; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.
În urmă Iacov a zis lui Laban : „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.” Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ. Seara, a luat pe fiica sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.
A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban : „Ce mi-ai făcut ? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela ? Pentru ce m-ai înşelat ?”
Laban a răspuns : „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari. Isprăveşte săptămâna cu aceasta şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”
Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea ; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha. Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea ; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani”.

În Geneza 29 : 25 scrie ce s-a întâmplat după nuntă :

„A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban : „Ce mi-ai făcut ? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela ? Pentru ce m-ai înşelat ?”

Iacov a primit o explicație ... dar credem că nici nu mai avea nevoie de ea. Știa ce se întâmplă, era exact cum spune un proverb american (din care redăm doar o parte) : „Morile Lui Dumnezeu macină încet ...”. În viață, omul este comparat și cu un bob de grâu  ...

Până vine rândul altui bob mai este timp de pocăință, dar din momentul în care intră în malaxorul Lui Dumnezeu totul este altfel !

Și pentru Iacov era venită vremea ca el, bobul de grâu tare și colțuros să devină făină (să fie zdrobit) și deoarece nu și-a rezolvat singur problemele când încă s-a putut (când era acasă), este probabil că și-a dat seama că va trebui să treacă printr-un proces dureros. Poate de aceea, Iacov și-a acceptat „plata” și nu a mai spus nimic.

Azi ne vom rezuma la a aminti un exemplu de secerat a ceea ce a fost semănat cândva. De ce ? Pentru a înțelege că în contabilitatea Divină evidența se ține într-un mod foarte amănunțit și este cât se poate de real că și azi nu are rost să ne înșelăm că lucrurile ar sta altfel decâ...