Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


294. SELECTEAZĂ CORECT 90. ÎNTUNERIC, BROAȘTE … SAU O VIAȚĂ LINIȘTITĂ ? [Numeri 32.23 I Geneza 28.10-11, 16-18 I Exod 8.8, 11–14]

October 21, 2022

294. SELECTEAZĂ CORECT 90. ÎNTUNERIC, BROAȘTE ... SAU O VIAȚĂ LINIȘTITĂ ?

I Podcast I Pasaje Biblice : Numeri 32 : 23 I Geneza 28 : 10 – 11, 16 - 18 I Exod 8 : 8, 11 – 14 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 21 Octombrie 2022 I

Păcatul înfăptuit este urmat de o plată. La fel cum un om care lucrează știe că va fi plătit pentru efortul depus și cel care păcătuiește trebuie să știe că păcatul înfăptuit este urmat de anumite consecințe.

De aceea trebuie să ÎL chem în viața mea pe Domnul Isus ca Stăpân și Mântuitor și să ÎI predau Lui controlul deplin asupra vieții mele.

De ce ? Deoarece am trei mari dușmani :
1. cel rău,
2. lumea cu atracțiile ei (în spatele căreia este tot cel rău) și
3. firea mea pământească.

Cel mai mare dușman însă este firea pământească, „carnea” cum o numea apostolul Pavel.

Creștinul este ca un pământ din care iese o buruiană și o plantă bună. Buruiana (carnea) crește natural fără a avea nevoie de o îngrijire specială dar planta bună (omul nou în Christos) nu se dezvoltă fără o întreținere corespunzătoare, care este specifică plantei respective.

Are nevoie de „udare” cu o apă specială (apa Duhului Sfânt), are nevoie de hrănire (adică de Cuvântul Lui Dumnezeu), are nevoie de aer (adică de rugăciune), are nevoie să fie săpată și curățată de buruieni (mărturisirea).

Altfel spus, fără o îngrijire adecvată un creștin va fi „al Domnului” numai cu numele în timp ce cu trăirea va fi „al celui rău” și „al lumii”.

De ce ? Deoarece buruiana din el (firea pământească) nu are nevoie de o întreținere specială pentru a se enerva și a-și ieși din fire, iar la mânie să jignească și să spună ce nu trebuie. Este nevoie însă de o cultivare, de o îngrijire specială pentru a nu fi așa, pentru a fi un creștin duhovnicesc.

Pentru a fi responsabilizați și-a avea o viață binecuvântată, fără păcat vom aminti ce scrie în Numeri 32 : 23 unde sunt notate cuvintele lui Moise :

„Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge [adică „vă va afla, vă va găsi”, sau „vă va descoperi”]”.

Un exemplu de urmări ale păcătuirii este notat în Geneza 28 : 10 – 11, 16 - 18 unde avem notat ce s-a întâmplat după ce Iacov a plecat de acasă :

„Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele.
A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela” ...

Știm că mai apoi Iacov a avut un vis iar după vis, în Geneza 28 : 16 – 18 citim că :

„Iacov s-a trezit din somn şi a zis : „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.” I-a fost frică şi a zis : „Cât de înfricoşat este locul acesta ! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor !”
Şi Iacov s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte şi a turnat untdelemn pe vârful ei”.

Care au fost câteva dintre urmările păcatului nerezolvat ? Nu știm ce a fost în viața lui Esau și a părinților lui dar pentru Iacov au urmat : însingurarea, lipsurile, frica ...

Doar dacă te pui în locul lui Iacov înțelegi ce simți când tu ești singur, al nimănui, în noapte, în întuneric și la exterior dar și în interior, dormind pe jos și trezindu-te în mijlocul nopții tale ... tu fiind copilul care poate că niciodată nu ai plecat singur de acasă !

Nu uităm desigur faptul că Iacov avea totuși peste patruzeci de ani, nu era chiar tânăr, dar este cât se poate de adevărat faptul că trecea printr-o situație de nedorit.

Vom mai aminti un exemplu de păcat urmat de consecințe. Faraon I S-a opus Lui Dumnezeu și a suferit consecințele nesupunerii lui. Una dintre urgii a fost aducerea broaștelor pe toată întinderea țării, adică o viață trăită cu ceva ce era scârbos pentru oricine, cu ceva care i-a invadat și care le-a dereglat confortul, dar și ritmul vieții lor obișnuite.

Doar fiind forțat, Faraon a a juns să ceară ajutorul dar a avut parte de o rugăciunea neascultată ...