Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


293. SELECTEAZĂ CORECT 89. URMĂRILE PĂCATULUI [Numeri 32.23 I Geneza 28.10–22 I Galateni 6.7]

October 20, 2022

293. SELECTEAZĂ CORECT 89. URMĂRILE PĂCATULUI

I Podcast I Pasaje Biblice : Numeri 32 : 23 I Geneza 28 : 10 – 22 I Galateni 6 : 7 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Octombrie 2022 I

În Numeri 32 : 23 sunt notate cuvintele pe care Moise le-a spus celor din poporul Evreu, care au vrut să se stabilească dincolo de Iordan (în afara Țării Sfinte) dar au promis că își vor ajuta frații (pe celelalte seminții) până la cucerirea întregii țări. Moise le-a spus :

„Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge [vă va afla, vă va găsi,vă va descoperi]”.

Literal ultima parte a versetului se poate traduce astfel : „cunoaște-ți păcatul că te va descoperi”. Iar acest lucru constituie un mare adevăr.

Să ne amintim ce s-a întâmplat după ce Adam și Eva au păcătuit. Și pe ei păcatul lor i-a ajuns, adică au plătit pentru păcatul lor deoarece nu au recunoscut înaintea Lui Dumnezeu, ce-au făcut.

Versetul din Numeri 32 : 23 este cumva un sinonim al versetului scris de apostolul Pavel în Galateni 6 : 7

„Nu vă înşelaţi : „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera”.

Apostolul Pavel a adus o completare notând faptul că păcatul (care este comparat cu semănatul, cu punerea unei semințe în pământ) nu doar că are urmări (planta care va crește din sămânța respectivă) ci aduce și un preț care este de plătit (simbolizat prin secerat care este o altă muncă în sine).

Doar că între semănare și secerare (între cele două etape ale păcătuirii și-ale pedepsei pentru păcat) poate interveni smulgerea plantei care constă exact în scoaterea la lumină a ceva ce este ascuns, ca o rădăcină care se află îngropată în pământ. Adică mărturisirea, recunoașterea și renunțarea lapăcatul făcut în ascuns.

Acest lucru se face prin mărturisire și cererea iertării iar Sângele Domnului Isus ne curăță de păcatul respectiv. Slavă Domnului Isus pentru Jertfa Lui !

Moise însă accentua încă un aspect și anume personifica păcatul. El a spus : „păcatul vostru vă va găsi”. Aceasta înseamnă că te caută și te găsește exact cum a spus Domnul Isus despre duhul necurat (a se vedea Luca 12 : 24 – 26).

În spatele faptei (a păcatului înfăptuit, nerespectarea cuvântului dat, în exemplul din Numeri 32) este un duh necurat, exact ca la început când Adam și Eva au căzut în păcat dar cineva i-a împins ca să cadă (dacă putem să ne exprimăm așa).

Cert este faptul că păcătuirea are urmări și pentru a exemplifica acest aspect vom reveni la exemplul din viața lui Iacov care a fost sfătuit de mama lui să părăsească casa și să plece la fratele ei, fără a face ceva pentru stingerea conflictului dintre el și fratele lui (Esau).

Ori așa ceva nu se prea face dacă vrem să rezolvăm o problemă. Când doi oameni au o neînțelegere, problema dintre ei nu se va rezolva doar prin plecarea uneia dintre părți în străinătate. Aceasta duce doar la amânarea împăcării și la prelungirea conflictului ...

În Geneza 28 : 10 – 22 avem notat ce s-a întâmplat după ce Iacov a plecat spre Padan-Aram.

„Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele.
A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea :
„Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului ; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi ; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
Iată, Eu sunt cu tine ;

te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi
te voi aduce înapoi în ţara aceasta ; căci
nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”

Iacov s-a trezit din somn şi a zis : „Cu adevărat,