Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


228. SELECTEAZĂ CORECT 24. AROGANȚA [2 Corinteni 11.3 I Luca 4.23-24]

August 16, 2022

228. SELECTEAZĂ CORECT 24. AROGANȚA

I Podcast I Pasaje Biblice : II Corinteni 11 : 3 și Luca 4 : 23 – 24 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 16 August 2022 I

„Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos”. (II Corinteni 11 : 3)

Din Psalmul 78 : 8 înțeleg că trebuie să învăț din greșelile altora, pentru a ști ce să nu fac dar și cum să trăiesc pentru a-I rămâne credincios Lui Dumnezeu !

Accentuăm faptul acesta, deoarece credincioșii (în general) nu își permit să facă păcate, dar pot să-și neglijeze anumite slăbiciuni de caracter, pe care tolerându-le în viața lor, pot ajunge în final la îndepărtarea de Dumnezeu și de semenii lor. Îndepărtare care la început este evident că va fi foarte mică, aproape neglijabilă. Dar devierea cu numai un grad de la ținta propusă va duce în final la ratarea țintei.

Astăzi vom medita la aroganță deoarece ea se află în spatele ironiei. Aroganța este definită ca fiind o :

„Atitudine exagerat de mândră și de disprețuitoare, pe care o ia cineva care se crede mai presus decât alții, atribuindu-și drepturi care nu i se cuvin ; trufie insultătoare, obrăznicie, înfumurare”. (Dicționar de neologisme, 1986)

Așa sunt remarcile ironice cu care unii creștini își permit să lovească în alții, (dar aceste remarci le aude și Tatăl din Cer), sunt doar „planta”, partea vizibilă dar aroganța este „rădăcina” și trebuie să încetăm cu ironia dar nu este destul să pun mâna la gură și să mă abțin de la a vorbi. Pentru a-mi rezolva cu adevărat problema, trebuie să scot aroganța din inimă.

De ce ? Spiritul arogant care se manifestă în mediul religios printr-o falsă smerenie, care mă va face să pierd foarte mult în viață.

De ce ? Deoarece pot să mă văd pe mine că aș fi mult mai bun și mai sus decât sunt în realitate. Iar în al doilea rând să nu beneficiez de epertiza oamenilor de mare valoare pe care Dumnezeu i-a pus lângă mine, dar eu având probleme cu vederea spirituală să nu văd cât de buni sunt de fapt ei în realitate.

[Și trebuie să menționăm că în continuare vom folosi un limbaj adecvat subiectului tratat !]

„Tronul aroganței nu are două locuri, iar aceasta înseamnă că pe tronul eului poate sta doar un zeu, iar acela sunt eu ! Teoretic știu că ar exista pe undeva și Stăpânul Isus, care are drept de viață și de moarte asupra mea, dar să ne înțelegem bine : EL este în Cer iar eu sunt pe pământ. Și din moment ce trăiesc pe pământ, cine va lua deciziile ? Evident că eu !”

Dar așa gândește doar omul arogant, deoarece un om smerit nu își va permite să ia locul Stăpânului. Dar circulă o vorbă cum că și în zona noastră ar fi mulți aroganți ... dar acesta poate fi doar un adevăr, nu are cum să fie o minciună !

Arogantul este cel care-și bate joc de cineva, care are obiceiul de a ironiza pe alții iar ironia este definită ca fiind o :

„Vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit ...”. (DEX, 2009)

Reamintim că ironia poate fi atât pozitivă cât și negativă. Cea pozitivă are rolul de-a trezi la realitate, dar ironia negativă are rolul de-a etala superioritatea vorbitorului față de cel căruia îi sunt adresate vorbele. Iar acest lucru arată de fapt aroganța vorbitorului.

Ironia negativă este descrisă de Domnul Isus în Luca 4 : 23 – 24. Pe când se afla în sinagoga din Nazaret, Domnul Isus le-a spus concetățenilor lui :

„Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea : „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”; şi Îmi veţi zice : „Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.” „Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui”.

Din acest pasaj Biblic vom desprinde trei adevăruri, la care este bine să medităm cu toată seriozitatea.

Omul arogant este ironic, el :

aruncă foarte ușor cu vorba : „Ești bolnav” este ...