Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


176. FRICA 9. NEVOIA DE ÎNCURAJARE! [1 Samuel 30.3-6]

June 25, 2022

176. FRICA 9. NEVOIA DE ÎNCURAJARE ! I Podcast I Pasaje Biblice : I Samuel 30 : 3 – 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 25 Iunie 2022 I

Când ajungi fără voia ta într-o situație grea, ai alături de tine oameni care să te încurajeze, care să te susțină, care să te ajute să mergi mai departe ? Sau ai în preajma ta oameni care să te învinovățească, să-ți spună că din cauza ta ai ajuns unde ai ajuns (și au ajuns și ei) ?

În cartea I Samuel 30 : 3 – 6 scrie că : „David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă ; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luaţi prinşi.

Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge. Cele două neveste ale lui David : Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.

David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui”.

Reamintim ce s-a întâmplat atunci. În timp ce David și oamenii de război erau plecați de acasă din cetatea lor, cetatea a fost atacată și au pierdut tot și familii și lucruri.

Când s-au întors erau rămași fără nimic și au considerat majoritatea că de vină pentru situația în care s-a ajuns este numai David, care era conducătorul lor.

Dar oare o astfel de situație este o regulă sau a fost doar atunci, fiind o excepție ?

Când ajungi fără voia ta într-o situație grea, ai alături de tine oameni care să te încurajeze, care să te susțină, care să te ajute să mergi mai departe ? Sau ai în preajma ta oameni care să te învinovățească, să-ți spună că din cauza ta ai ajuns unde ai ajuns (și au ajuns și ei) ?

Am spune că mai degrabă situația descrisă mai sus este o regulă nu o excepție deși nu ar trebui să fie așa.

Dar să mă întreb când am încurajat ultima dată pe cel apropiat care se află într-un mare necaz ? Cât de mult i-am încurajat pe cei din jurul meu ... toată viața mea ?

Cât din ceea ce fac este încurajare, edificare spirituală personală și a celor din jur și cât este doar învinovățire, condamnare, judecată și de fapt o înrăutățire a situației nu o căutare a unei soluții pentru ieșirea din impas ?

În studiul anterior am observat că Domnul Isus i-a încurajat pe cei din jurul Lui care se aflau la greu, indiferent de natura problemei lor (boală, frică, proces intentat pe nedrept) etc.

Curajul este definit ca fiind :

„Forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel ; îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor ; tărie de caracter, temeritate, bărbăție”. (DEX, 2009)

Dar pentru a ajunge la curaj, la îndrăzneala de-a face o schimbare și pentru a ieși din situația în care te afli ai nevoie de încurajare sau mai ales de autoîncurajare. De ce ?

David abia atunci când a ajuns la greu a constat ce fel de oameni îi sunt alături.

Domnul Isus când a avut nevoie de susținere (deoarece știa nu doar că Se află într-un pericol iminent de moarte, ci chiar va trebui să-Și dea viața) a cerut ajutorul celor pe care i-a ajutat de ani de zile.

Ce-a constatat în Ghetsimani când S-a întors la cei la care a apelat, după o oră în care EL S-a rugat ?

Evanghelistul Marcu a notat (în capitolul 14 : 37) că, Domnul Isus :

„ ... a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru : „Simone, tu dormi ? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi ?”

În momentele respective, Domnul Isus nu a avut nevoie de explicațiile celor la care a apelat și nu este scris ce a fost în sufletul Lui, dar probabil că a fost dezamăgit de atitudinea lor.

Ce a făcut ? S-a mai rugat încă două ore, cât a fost necesar pentru a primi puterea de-a merge mai departe ...

De ce ? Deoarece a constatat faptul că oamenii cei mai dragi Lui, pe care i-a rugat să-L ajute ... dormeau, că de fapt nu are pe nimeni alături, exact atunci când EL este în cel mai greu moment al vieții ...
...