Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


172. FRICA 5. DECIZIA [Numeri 22.1-14]

June 21, 2022

172. FRICA 5. DECIZIA
I Podcast I Pasaj Biblic : Numeri 22 : 1 - 14 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 21 Iunie 2022 I

Frica îmi arată că în sufletul meu am o problemă pe care pot să o rezolv sau pot să mă fac că nu am nicio problemă, folosind tot felul de metode prin care să maschez realitatea.
Pentru a scăpa de frică pot lua două decizii :

în cazul fricii omenești, firești pentru a scăpa de frică trebuie ca frica să fie înfruntată direct ! Doar așa omul poate realiza că starea de neliniște din el, este ceva total rupt de realitatea care este cu totul alta.
dacă frica are o natură demonică, duhului de frică trebuie să-i fie poruncit ca în Numele Domnului Isus să plece și va pleca imediat.

În cadrul prezentului studiu nu vom aborda ce-a de-a doua temă ci ne vom referi la necesitatea luării deciziei de-a înfrunta frica.

Decizia de-a acționa

De frica umană scap înfruntând-o !

Să observăm trei exemple din Biblie, două pozitive și unul negativ ...

1. Ghedeon

Un astfel de exemplu (de înfruntare a fricii și de eliberare de frică) este scris în cartea Judecători (7 : 9 – 11) unde Dumnezeu l-a învățat pe Ghedeon ce să facă pentru a scăpa de frica lui :

„Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopţii : „Scoală-te şi coboară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale. Dacă ţi-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău. Să asculţi ce vor zice, şi după aceea ţi se vor întări mâinile : coboară-te, dar, în tabără.” El s-a coborât cu Pura, slujitorul lui, până la întâia strajă a taberei”.

Este clar că avea frică în el ...

Rezultatul înfruntării fricii lui este consemnat în Judecători 7 : 15, unde scrie că atunci :

„Când a auzit Ghedeon istorisirea visului şi tâlcuirea lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel şi a zis : „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian.”

Înfruntându-și frica Ghedeon s-a convins de realitate și a prins curaj. A fost ca și cum și-ar fi dat jos de pe ochi ochelarii negri ai fricii și a putut să vadă viața așa cum era în realitate, nu cum credea el că este.

De fapt adevărul era exact invers. Lui îi era frică de armata dușmană ... când de fapt armata dușmană se temea de el mai mult decât de toată armata țării lui !

În al doilea rând. Cum scap de frică ? Să observăm exemplul proorocului Ilie.

2. Proorocul Ilie

În cartea II Împărați 1 : 15 scrie că :

„Îngerul Domnului a zis lui Ilie : „Coboară-te împreună cu el, n-ai nicio frică de el.” Ilie s-a sculat şi s-a coborât cu el la împăratul”.

Citind cum Ilie a coborât foc din cer de două ori înainte de-a se ajunge la momentul descris mai sus, ne-ar fi greu să credem că de fapt lui Ilie îi era frică de căpeteniile cu care trebuia să meargă la împărat !

Dar din moment ce Îngerul Domnului i-a spus că poate să meargă fără frică cu cea de-a treia căpetenie este clar că Ilie a avut o frică de care a scăpat tot înfruntând-o : mergând pur și simplu cu un om care avea autoritate militară, față de care se pare că Ilie avea temeri !

Să observăm în al treilea rând un exemplu negativ.

3. Poporul rămas în țară după ducerea în robie a Iudeilor (din vremea lui Ieremia)

Să observăm însă și exemplul negativ, al unor oameni care au acționat mânați de frica pe care nu au vrut să o înfrunte și ce s-a întâmplat cu ei după aceea. În Ieremia 42 : 11 – 17 scrie că prin Ieremia, Dumnezeu a vorbit astfel :

„Nu vă temeţi de împăratul Babilonului, de care vă este frică ; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi ca să vă scap şi să vă scot din mâna lui. Îi voi insufla milă de voi, şi se va îndura de voi şi vă va lăsa să locuiţi în ţara voastră.
Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului Dumnezeului vostru şi dacă veţi zice : „Nu vrem să rămânem în ţara aceasta, nu, ci vom merge în ţara Egiptului, unde nu vom vedea nici războiul, nici nu vom auzi glasul trâmbiţei, nici nu vom duce lipsă de pâine, şi acolo vom locui !” – atunci, ascultaţi cuvântul Domnului,