Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


28. TREI ASPECTE ALE VIEŢII DE CREDINŢĂ [1 Corinteni 10.16-26]

January 27, 2022

28. TREI ASPECTE ALE VIEŢII DE CREDINŢĂ

[Pasaj Biblic : I Corinteni 10 : 16 - 26] I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 28 Ianuarie 2022 I

Din pasajul menţionat mai sus învăţăm că orice creştin îşi trăieşte viaţa în cel puţin trei medii diferite :

la Biserică, 2. în familie şi 3. în public.

Să urmărim aceste realităţi ale vieţii creştinilor :

I. În primul rând există trăirea cultică (sau viaţa în Biserică unde de obicei orice om are sau cel puţin dă aparenţa de om credincios)

În I Corinteni 10 : 16 – 17, apostolul Pavel de referă la participarea la Cina Domnului.

[„Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos ? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos ? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup ; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine”.]

II. În al doilea rând, există trăirea în particular, (acasă)

În I Corinteni 10 : 21 – 22 scrie :

„Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor ; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie ? Suntem noi mai tari decât El ?”

Apostolul Pavel în I Corinteni 10 : 14 scrie : „ ... preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli ... ”. Conform Dicţionarului Biblic de nume proprii şi cuvinte rare, în limba română idol se traduce cu : închipuire, idee !

Există şi la ora actuală un cult al gândirii, care constă în închinarea la ideile personale, la părerile pe care eu le-am produs sau le-am adoptat. [În această categorie intră şi prejudecăţile !]

Dar în spatele idolilor reali (care existau în Corint), apostolul Pavel scrie clar că sunt duhurile necurate (a se vedea I Corinteni 10 : 19 - 22).

Ce idei aduc ele în mintea creştinilor ? Că se poate sta pe două scaune, adică în Biserică poţi să fii credincios („bei paharul Domnului”), dar în particular să faci şi ceea ce ştii că nu este bine („bei paharul dracilor”) !

III. Apoi există, în al treilea rând, trăirea în public, (la piaţă : este ceea ce văd la credincios colegii de lucru, vecinii, cunoscuţii, adică toţi „cei din afara casei”)

În I Corinteni 10 : 25 – 26 spune :

„Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el”.

De ce le atrage atenţia apostolul Pavel, credincioşilor din Corint cu privire la aceste lucruri ?

Contează oare ce fel de viaţă am în afara Bisericii ?
Oare nu am libertatea să trăiesc cum îmi place mie ?

Bineînţeles că nu ! Pot să fiu influenţat în gândire şi în trăire de idei şi de închipuiri care sunt de origine demonică.

Concluzii

Contează cum trăiesc viaţa la Biserică, în public şi acasă ? Da ! Poate că la ora actuală se vorbeşte prea mult despre ceea ce ne putem permite şi prea puţin despre lucrurile pe care nu trebuie să le primim nici măcar în gândirea noastră şi mai ales despre viaţa de renunţare personală, de disciplinare, de creştere în Har !

Faptul că cineva are parte azi de Harul Domnului nu îi garantează şi faptul că va ajunge la „finalul cursei”, adică în Cer.
Faptul că un om se îndreaptă într-o direcţie, nu îi garantează şi ajungerea la destinaţie, dacă un astfel de om în relaţia cu Dumnezeu în mod constant întinde coarda.

Apostolul Pavel îşi argumentează gândirea dându-i ca exemplu pe evreii care se îndreptau spre Canaan.

Toţi au beneficiat de Harul Lui Dumnezeu într-un mod supranatural :

nor care-i proteja de căldura dogoritoare a soarelui,
trecerea prin Marea Roşie ca pe uscat,
mană (adică mâncare) primită din Cer, gratuit, zi de zi timp de patruzeci de ani, etc. (a se vedea I Corinteni 10 : 1 – 4).

Şi totuşi, apostolul Pavel spune în concluzie :

„[Totuşi] cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei”. (I Corinteni 10 : 5 - 6)