Meditatii din Cuvant

Meditatii din Cuvant


100 I 2024. IATĂ EU STAU LA UȘĂ ȘI BAT [Apocalipsa 3.20] 9 Aprilie 2024

April 25, 2024

100 I 2024. IATĂ EU STAU LA UȘĂ ȘI BAT
I Podcast I Pasaj Biblic : Apocalipsa 3 : 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 9 Aprilie 2024 I
„Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine”. (Apocalipsa 3 : 20)
Acestea sunt cuvintele pe care i le-a transmis Domnul Isus, printr-o scrisoare unui om. Dar acesta era un adevăr care a fost valabil doar pentru un anumit om și numai la moment dat.
Dar deși Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți (a se vedea I Timotei 2 : 4), totuși să nu ne imaginăm că Domnul Isus stă ore în șir și tot bate la o ușă dincolo de care un om încăpățânat nu vrea să-I deschidă !

Aceasta era cum se spune acum : „o ofertă specială” pe care Domnul Isus a decis să i-o facă unui om care, cândva a fost un om al Lui Dumnezeu, dar datorită nivelui de trai ridicat, a ajuns să nu mai aibă timp pentru Domnul Isus (de fapt să nu-și mai facă timp).
Așa că dacă omul nu mai mergea pe la Dumnezeu (nu se ruga, nu citea din Biblie etc.), a decis Domnul Isus să-i facă o vizită și să-i trimită și o scrisoare prin apostolul Ioan, căruia i-a descoperit ce se întâmplă în viața omului respectiv.

Dar, trebuie să privim situația așa cum este.
În general, fiecare om consideră în sine însuși că el este cel mai important om de pe pământ și sigur că unui om așa de valoros, Dumnezeu îi va face parte de un regim preferențial.
Doar că adevărul este altul. Domnul Isus, deși bătea la ușa lui, i-a mai trimis și o scrisoare prin apostolul Ioan ca să îi confirme faptul că EL este Cel care bate la ușa lui.
Se asigura de faptul că omul știe foarte bine ce face în perioada în care pur și simplu ... nu ÎI deschidea ușa Domnului Isus !
Iar, în această situație nu era numai omul din Laodiceea (căruia îi era adresată scrisoarea), ci mai erau și alții de acolo !
În Apocalipsa 3 : 20 scrie clar :

„Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el ...”.

Omul auzea și glasul Domnului Isus care-i vorbea, în timp ce bătea la ușa lui (ca să știe cine este afară, el neputând vedea prin ușa închisă).

Dar la fel sunt și eu atunci când Dumnezeu mă cheamă să stau de vorbă cu EL de vorbă prin rugăciune, dar eu sunt foarte ocupat și mă gândesc că Dumnezeu înțelege care este situația, așa că nu se va supăra EL pe mine, ci va mai veni EL pe la mine altădată și poate că atunci voi avea timp !
Dar, adevărul despre care spuneam mai sus este altul. Unii oameni nu vor ajunge în Cer, nu fiindcă Dumnezeu nu vrea, ci din cauză că ei se văd a fi foarte bine din punct de vedere spiritual, deși realitatea este că ei, sunt într-o situație cum nu se poate mai rea (a se vedea Apocalipsa 3 : 17 - 18) !

Doamne Isuse, TE rog frumos, dă-mi și mie Harul de-a-mi arăta cum mă vezi TU și ajută-mă ca acum să iau deciziile necesare pentru reabilitarea mea spirituală ! Amin !

Podcastul poate fi ascultat aici :